TIPS – Sistemul de scouting al lui Ajax Amsterdam – ce caută scouterii lor

 

Mereu ne-am întrebat ce caută cel mai mult cluburile profesioniste în jucători. Una dintre cele mai bune rețele de scouting din lume este a lui Ajax, care a adus încă de la vârste fragede sau pe sume mici jucători ca Christian Eriksen, Luis Suarez, Frenkie De Jong sau Andre Onana. Asta deși Ajax este recunoscut pentru una din cele mai respectate academii, care a produs de-a lungul timpului nume legendare ca Van Basten, Kluivert sau Overmars.

Deci care sunt secretele Ajax? Iată ce caută scouterii lor și puteți paria că, dacă scouterii de la Ajax caută aceste lucruri, atunci și celelalte cluburi ar trebui să se gândească mai bine la asta.

Sistemul „TIPS”

T este pentru Tehnică

Jucătorii trebuie să poată controla bine mingea și să își îndeplinească sarcinile poziției pe care joacă. În fotbalul modern chiar și fundașii centrali trebuie să posede o tehnică bună pentru a fi considerați de top. Scouterii caută abilități precum: controlul mingii, driblingul, exactitatea paselor, abilitatea de a marca, viteza cu mingea la picior sau precizia tacklingului. Iar un jucător care le avea pe toate de la o vârstă fragedă, avea 17 ani și juca în Danemarca la Odense.

La Ajax, există reguli stricte. O astfel de regulă este aceea că jucătorii tineri trebuie să fie supuși unor probe înainte de începerea negocierilor. N-au existat excepții. Pâna la apariția lui Christian Eriksen în peisaj.

„A jucat ca un tânăr de 25 de ani. Când ești atât de tânăr, de obicei nu vrei să fii prea aventuros cu mingea, astfel încât să nu greșești. Dar Christian nu a jucat niciodată așa. El și-a asumat întotdeauna risc după risc ”, a spus Martin Jol despre Eriksen în urma debutului său la echipa mare, care a fost întâmpinat cu laude din partea presei olandeze. Unii jurnaliști l-au marcat chiar drept „noul Wesley Sneijder”. Iar Eriksen nu a dezamăgit, nu-i așa?

I este pentru Inteligență

Abilitatea de a observa și de a gândi înainte – cel mai des fiind folosit termenul de „viziune a jocului”. Ceea ce înseamnă să joci “cu capul sus” și să fii conștient de locul în care se află coechipierii și adversarii. Această conștientizare este cea care îi separă adesea pe jucătorii buni de cei de talie mondială . Unul dintre cele mai bune exemple, cel mai scump fotbalist olandez din istorie în acest moment, Frenkie De Jong.

În sezonul 2014–2015, Frenkie și-a făcut debutul oficial la Willem II U19 pe când avea 17 ani. Contra cui: Ajax U19.

“Trecerea de la atac la apărare trebuie să fie mai rapidă. Alte puncte de îmbunătățire sunt mișcarea și intensitatea după pasatul mingii și presarea adversarilor ”, a declarat Frenkie pentru Omroep Brabant după transferul său la Ajax.

           „Am ales Ajax, pentru că am crezut că acest club este cel mai bun pentru dezvoltarea mea. La Amsterdam poți juca în prima echipă când ești suficient de bun. Vârsta nu contează.”

Și nu a contat. Frenkie a avut doi ani de vis pe Johan Cruyyf Arena, culminând cu o semifinală de UCL pierdută dramatic in fața celor de la Tottenham.

P este pentru Personalitate

Jucătorii trebuie să fie capabili să comunice și să se înțeleagă cu ceilalți, să prezinte leadership (chiar dacă acest lucru înseamnă pur și simplu o încurajare pentru colegi),  de a fi un jucător de echipă și de a fi capabil să lucreze într-o manieră disciplinată. La fel de importantă este și o mentalitate câștigătoare, cu capacitate de a rezista presiunii.

Dedicat faptului de a câștiga prin orice mijloace, nu a trebuit să petreacă mult timp în tricoul alb-verde al lui Groningen pentru ca Ajax să-și dea seama că a descoperit un atacant pur-sânge. În culorile istorice ale lui Ajax și în distinsul oraș Amsterdam, Suárez a încheiat un parteneriat de aur în atac cu Klaas-Jan Huntelaar și a devenit chiar căpitanul lăncierilor.

S este pentru Speed (Viteză)

Acest lucru este necesar pentru fiecare jucător de la Ajax. Accelerația, marcajul, mobilitatea și sprintul pe distanțe lungi. Dacă un jucător nu are o viteză excepțională, atunci trebuie să aibă o intuiție și o inteligență remarcabilă.

“Am plătit prea mult, știm asta”, a spus Marc Overmars la câteva luni după ce Ajax l-a semnat pe David Neres pentru 12 milioane de euro de la Sao Paulo.

În primele sale 12 apariții în urma sosirii din ianuarie 2017, Neres nu a reușit să se ridice la așteptările pe care lăncierii le aveau. Mai ales fiindcă a făcut obiectul unor comparații cu Neymar.

Însă, capacitatea sa de a crea goluri pentru sine sau pentru alții în cel de-al doilea său an la Ajax (27 de goluri combinate în mai puțin de 3000 de minute în Eredivisie) pentru un fotbalist de 20 de ani a fost impresionant.

Cu siguranță, Marc Overmars nu mai crede că a plătit prea mult.

Ceea ce este interesant este că scouterii Ajax se uită mai mult la „I”, „P” și „S”, deoarece consideră că tehnica este mai ușor de îmbunătățit decât celelalte 3 categorii!.