October 20, 2020

David Moyes și Camera Secretelor

 

 

Era singurul manager din afara Premier League care folosea software de analiză a performanțelor jucatorilor când era la Preston Noth End. Asta spunea James Smith, șeful departamentului tehnic de scouting de la Everton din era Moyes. Acesta opera în “ The recruitment room”, cea mai importantă proprietate intelectuală a “caramelelor”.

Întreaga strategie de transferuri a lui David Moyes era așezată pe table albe care acopereau toți cei patru pereți ai camerei. Smith avea peste 5000 de rapoarte stocate online despre 1000 de potențiale ținte care se potriveau cu cultura, aspirațiile și potențialul financiar al clubului.

“Totul era motivat de principiile și gândirea antrenorului- și nu ne permiteam să greșim.” Dacă pentru echipe ca Manchester City  care își permiteau mereu sa cheltuiască mai mult de 20 milioane de lire pe jucători ca Jo sau Roque Santa Cruz nu era o problemă, la Everton dacă se întampla asta o dată, trebuia să se aștepte foarte mult ca să se întâmple din nou”. James Smith

Filtrele

Bazinul de potențiali jucatori care puteau ajunge la club era enorm, ajung chiar la mii de nume, de aceea era nevoie de filtre clare pentru a micșora lista:

  1. Jucătorii trebuiau să fie îndeajuns de buni pentru a juca la o echipă care își propunea să fie în prima jumătate a clasamentului. Numărul scădea destul de mult. Dar în același timp nu puteau fi contactați nici fotbaliștii foarte buni care nu erau interesați de Everton, dorindu-și o echipă mai mare.

“Știam că daca de ei erau interesați si Chelsea, United sau Man City, nu aveam șanse de a-i aduce. Nu ne-am facut speranțe pentru un David Silva, și ne-am retras din cursa pentru Gary Cahill când am văzut că era clar că va ajunge undeva mai sus”.

  1. Vârsta. Fiindcă mereu se avea în vedere vânzarea mai departe pe mai mulți bani. De aceea, dacă urmărim, 26 era o vârstă limită care se lua în considerare. Fiindcă dacă se plătea 10 milioane de lire pe un jucător de 28 ani, probabil nu îți mai recuperai banii dintr-un viitor transfer și nici nu erai sigur daca o să aiba performanțe demni de ei.
  2. Accidentările. Nu îți dorești să ai în lot un jucător mereu sâcâit de mici accidentări. Era mai rău chiar decât un om care a avut o singură accidentare gravă. Aia se poate întâmpla oricui. Pentru fiecare jucător de care erau interesați aveau un dosar cu detaliile medicale. Atunci când jucătorii ajung la vizita medicală în vederea unui transfer vin cu propriul dosar, dar există și riscul să încerce să ascundă unele lucruri. Iar dacă nu ai ceva pregătit, e deja prea târziu pentru a mai face ceva.

Bryan King. Sursa foto: Liverpool Echo

Oamenii-cheie

În biroul cu poza lui Johan Cruyff, singura figură non-evertoniană de pe pereții sediului echipei, era Robbie Cooke, liderul departamentului de scouting. Acesta avea sub conducere o rețea împărțită în două: UK și restul lumii.

Tony Henry, fostul jucător al lui Man City avea în grijă șase scouteri part-time care urmăreau până la 6 partide pe săptămână, din primele 4 ligi engleze. Thomas Hengen, fost la Borussia Dortmund conducea echipa din Germania, iar Bryan King, fostul portar al celor de la Milwall conducea o echipă de trei oameni în Scandinavia.

Fiecare scouter al Everton prezent la meci trebuia să urmărească fiecare jucător sub 24 ani aflat pe teren, făcând un raport special despre acestia bazat pe 12 criterii, gândite de David Moyes.

Camera secretelor

Totul se aduna în “Camera secretelor”, unde tablele pline cu nume de jucători erau așezate într-o secvență logică.

Prima tablă era cu cei mai promițători din jucători din afara UK. Erau aleși din peste 1000 nume și erau introduși în categoria “ținte realiste”. Sub fiecare nume erau culori: Europa sau America de Sud. Apoi erau clasificați după poziția în teren,  cea de fundaș dreapta fiind cea mai deficitară.

Pe a doua tablă erau țintele live, care erau monitorizate constant. Cu albastru erau cei cărora contractul le expira la sfârșitul sezonului, cu verde cei care puteau reprezenta un eventual împrumut, iar cu roșu cei care aveau un preț aproximativ.

Unii antrenori predică loialitatea, Moyes o practica. Următoarea tablă era plină cu alegeri personale din Premier League, care nu se aflau pe alte liste. Trebuiau să aibă sub 26 ani, să joace pentru un club din afara top 6 și să fie priviți ca niște ținte realiste.

Timpul trece foarte repede în fotbal, de aceea următoare tablă condensa următoarele trei sezoane în câteva rânduri. Viitoare posibile formații în care echipa să joace în funcție de ce jucători poate să ia, sau de accidentări. Fix lângă ea era o tablă mai mică, ce conținea jucători cu vârsta maximă de 23 ani, cu cei mai promițători jucători din ligile a doua, a treia și a patra engleză.

De aceea era singura cameră din clădire în care jucătorii aveau accesul absolut interzis. Dar și pentru că pe ultima tablă erau jucătorii primei echipe. Cu vârsta, contractul rămas, și statisticile cu jocuri/goluri marcate. Asta îi da lui Moyes o idee despre cum ar arăta primul 11 și peste 4 ani.

Rezultate notabile ale sistemului

În final, o listă cu câteva din achizițiile notabile ale  sistemului scoțianului:

  • Seamus Coleman : 63.000 lire de la Sligo Rovers (2008)
  • John Stones : 3.15 mil £ de la Barnsley (2013)
  • Mikel Arteta: 2.52 mil £ de la Real Sociedad (2005)
  • Steven Pienaar: 2.48 mil £ de la Borussia Dortmund (2008)
  • Tim Cahill: 1.98 mil £ de la Milwall (2008)
  • Leighton Baines: 6.75 mil £ de la Wigan (2007)
  • Phil Jagielka: 5.40 mil £ de la Sheffield United (2007)
  • Jolen Lescott: 5.85 mil £ de la Wolverhampton (2006)
  • James McFadden: 1.58 mil £ de la Motherwell (2003)

În cei 11 ani la club, David Moyes a reușit să se claseze o singură dată pe locul patru in Premier League (04/05). Atunci fiind eliminați în playofful pentru UCL de către Villareal. A mai avut alte trei participări in Cupa Uefa datorită unor clasări pe locurile 5-6.