October 15, 2020

Accidentările în fotbal – ce poți păți dacă mergi cu băieții la o miuță sau dacă joci în cadru organizat

Fotbalul este cel mai popular sport din lume, peste 250 de milioane de oameni practicandu-l in mod organizat, profesionist sau amator. Fiind un sport de contact complex, incidenta accidentarilor din timpul antrenamentelor si meciurilor este una ridicata, astfel incat acestia au nevoie de o pregatire fizica optima pentru prevenirea sau recuperarea cat mai rapida in urma acestora. Pentru a deveni sportivi cu potential de a ajunge profesionisti, se pune accentul pe dezvoltarea abilitatilor fizice inca de la varste fragede.

Studiile de specialiate au evidentiat intre 17-24 de accidentari la 1000 de minute jucate. In plus, fiecare fotbalist are in medie o accidentare pe an, iar accidentarile din timpul competitiei sunt de 4-6 ori mai frecvente decat in timpul antrenamentelor, jumatate din totalul lor survenind fara contact direct intre jucatori . De asemenea, jucatorii tineri, aflati la granita de a incepe fotbalul profesionist, au un risc crescut de accidentari.

 

Jumatate dintre accidentari nu implica contact

Entorsele de glezna si de genunchi si intinderile muschilor ischio-gambieri si adductori sunt responsabile pentru majoritatea accidentarilor jucatorilor de fotbal. 2/3 dintre accidentari sunt minore, un sfert sunt moderate si numai 10% sunt considerate grave. Contactul direct precum tacklingul sau ciocnirile sunt cauzatoare de 50% dintre accidentari, cealalta jumatate fiind atribuita leziunilor non-contact precum alergarea, sutul sau schimbarea brusca de directie. Desi a nu sunt dovedite a fi influentate masiv de pozitia in teren a jucatorului, accidentarile sunt totusi influentate de timpul producerii lor, astfel, incidenta creste in finalul reprizelor, riscul fiind mai mare in repriza a doua. Fracturile reprezinta doar un procent mic din totalul accidentarilor, cele mai multe dintre ele fiind grave.
Recidive apar la un sfert dintre cazuri, fiind cauzate de absenta exercitiului fizic, majoritatea survenind in timpul antrenamentului, fiind mai rare la jucatorii tineri.

Prevenirea accidentarilor aduce beneficiii atat starii de sanatate si evolutiei profesionale a jucatorului, dar are si un aport economic important, costurile recuperarii fiind mai mari.

S-a constatatat o legatura directa între frecventa si natura accidentelor, pe de o parte, si metodele de antrenament, pe de alta parte. Acest fapt a dus la concluzia ca aparitia unei serii de modificari în aceste metode de antrenament respectiv adaugarea în cadrul procesului de antrenament a metodelor de gimnastica articulara, masaj, stretching, gimnastica pentru cresterea fortei musculare, ar reduce substantial accidentarile prin suprasolicitare. De asemenea, un alt factor important al aparitiei accidentarilor tine de pregatirea sportivului, accidentarile precedente, echipament neadecvat, teren de joc, erori de antrenament, conditii climaterice.
Un model de factori etiologici ai accidentarilor, arata ca aparitia acestora este data de un cumul de factori ce tin sau nu de fotbalist.

Cele mai frecvente tipuri de accidentari

Cap si fata

Contuziile la nivelul craniului constituie un numar mic de accidentari, dar cu potential de severitate crescut. In ultimii ani s-a ajuns la un consens in privinta reluarii jocului dupa ce un jucator este comotionat. In functie de examenul clinic, fotbalistii sunt instruiti asupra eventualelor simptome care pot sugera gravitatea accidentarii. Examene CT sau RMN vor fi efectuate actunci cand este necesara excluderea unei leziuni cerebrale.
De asemenea, o contuzie la nivelul craniului poate conduce la afectari scheletale precum fracturile de os zigomatic, fractura de piramida nazala, fracurile orbitale sau laceratii perioculare(care sunt tratate pe teren). Reglementarile FIFA nu permit jucatorilor sa evolueze cu o rana deschisa sau sangeranda.

Erik Lamela dupa un traumatism cranian

Erik Lamela dupa un traumatism cranian

Fracturile nazale impun hemostaza in timpul meciului, urmata de investigatii amanuntite dupa meci. O problema importanta este ridicata de accidentarile ce implica deviatiile de sept, care impun repaus de 4 saptamani. Aceleasi indicatii sunt si in fracturile de os zigomatic. Dupa un tratament chirurgical de specialitate, la acest gen de accidentari se aplica o masca faciala care ii da jucatorului posibilitatea mai rapida de revenire.

Membrul superior

Desi nu sunt foarte comune la fotbalisti, iar perioadele de indisponibilitate sunt mai mici, portarii au cel mai ridicat risc de a suferi accidentari ale membrlui superior. Totusi, in urma caderilor, apar luxatii de umar, fracturi de clavicula, si alte tipuri de traumatisme de pumn si mana. Luxatiile de umar trebuie reduse pe teren sau in vestiar de medicul echipei, iar reabilitarea si evolutia dupa o luxatie nu poate aduce o revenire la activitatea normala in mai putin de sase saptamani.

 

Luxatiile recurente sunt manageriate episod cu episod si ii permit jucatorului sa revina mai repede pe teren. Stabilizarea ortopedica se recomanda a se face, in general, in pauza dintre sezoane.
Fracturile de clavicula sunt tratate de cele mai multe ori conservator, cu exceptia celor care dau deformari mari. Luxatiile de articulatie acromio-claviculara sunt inital tratate conservator, ambele accidentari conducand catre o indisponibilitate de 6-8 saptamani. Fracturile de os scafoid sunt rare si slab diagnosticate in fotbal, dar trebuie incluse intr-un diagnostic diferential cand durerea de pumn persista in urma unui traumatism, cel mai adesea dupa o minge respinsa gresit de portari.

Abdomenul si coloana

Desi mingea de fotbal atinge adesea viteze de peste 100km/h, iar jucatorii acuza accidentari imediat dupa ce primesc mingi puternice in abdomen, foarte rar se intampla ca un jucator sa fie inlocuit dupa un astfel de eveniment.
Accidentari acute de coloana lombara survin dupa aterizari defectuoase sau in urma traumatismului direct, dar nu sunt dizabilitante, iar cu un bun control al durerii si dupa reasuplizare, antrenamentele si competitia pot fi reluate.

Adductorii, o regiune problematica

Zona inghinala reprezinta una dintre cele mai frecvente parti implicate in accidentari in fotbalul modern, intinderile de adductori si, la o scala mai mica, intinderile muschilor abdominali, sunt evenimentele acute cele mai des responsbile de asta. Alunecarile, loviturile, pivotatul si pasatul, singure sau in combinatie reprezinta mecanismele cele mai inalnite in producerea intinderilor de adductori. Muschiul adductor lung este adesea lezat la nivelul jonctiunii musculotendinoase, iar o combinatie  de afectare a adductorului lung impreuna cu dreptul abdominal au fost descrise dupa RMN. Revenirea competitionala dupa astfel de accidentari variaza intre 2 si 8 saptamani.
Se pare ca intinderile mici ale adductorilor, reabilitarea deficitara si asimetria fortei musculare duc cel mai adesea la accidentari repetate ale zonei inghinale, care pot conduce catre durere cronica in timpul activitatii fizice.

Tacklingul, unul dintre pricipalii responsabili de accidentari inghinale

 

Coapsa

Intinderile de muschi ischiogambieri(harmstring), muschi care sunt situati in partea posterioara a coapsei, si cele ale cvadricepsului, dar si loviturile in coapsa, reprezinta aproape jumatate din totalul accidentarilor la fotbalisti. Modul de producere a leziunilor de ischiogambieri este adesea intalnit in timpul alergarii, chiar inaintea aterizarii pe teren a piciorului aflat in balans, mai ales in timpul sprinturilor, acestia avand o contractie excentrica ce antagonizeaza functia cvadricepsului, un muschi care propulseaza atletul in timpul sprintului.Accidentari atipice de ischiogambieri au fost descrise dupa pase cu calcaiul. Muschiul biceps femural, prin capul sau lung, sufera 80% dintre accidentarile ischiogambierilor. Cu exceptia rupturilor complete la jonctiunea muschiului cu tendonul sau a dezinsertiilor tendonului de pe os, care sunt tratate chirurgical, restul leziunilor de ischiogambieri sunt tratate conservator, cu repaus urmat de fiziokinetoterapie.

Cvadricepsul este de cele mai multe ori lezat la niveul dreptului femural, in portiunea profunda a jonctiunii musculo-tendinoase. Suturile sau contrele la minge produc intinderi sau rupturi ale acestei regiuni. In functie de gravitate, intinderile se pot recupera in aproximativ 3 saptamani, dar rupturile partiale sau complete, cu aparita unei mase dureroase care se poate palpa, pot duce la absente de pana la 3 luni.

Genunchiul

Accidentarile acute ale genunchiului pot surveni prin multiple mecanisme, cel mai comun fiind de valg-rotatie externa, aceasta miscare supunand stresului ligamentul incrucisat anterior(LIA), ligamentul colateral intern si meniscul lateral. 70% dintre accidentarile LIA survin fara contact direct intre jucatori, iar, in timpul producerii, genunchiul va emite un sunet ca o trosnitura, urmat de durere imediata si de imflamatie in orele ce succed evenimentul. Diagnosticul cert este dat de RMN, care va preciza si implicarea altor structuri invecinate(menisc, cartilaj).

Reconstructia LIA este recomandata la 3-6 saptamani de la incidentul care a produs leziunea. Perioada de recuperare dureaza minumum 6 luni, iar o recidiva in aceasta perioada poate pune cariera jucatorului in pericol.
Rupturile incomplete de ligament colateral intern sunt comune in fotbal, acestea apar dupa o miscare brusca si puternica in valg a genunchiului. Nu necesita tratament chirurgical, iar dupa o scurta perioada de imobilizare se poate incepe mobilizarea progresiva. Dupa o recuperare ce dureaza 4-6 saptamani, jucatorii pot ramane cu durere la nivelul insertiei ligamentului cand suteaza sau la contre, care necesita infiltratii locale cu steroizi.

Valg+Rotatie externa

Ligamentul incrucisat posterior este rar supus leziunilor la fotbalisti. Cand un traumatism se produce cu genunchiul in var, suspiciunea clinica este de leziune a ligamentului colateral extern, o ruptura a acestuia insotita de ruptura LIA impunand interventie chirurgicala imediata.
Leziunile de menisc sunt frecvent intalnite la jucatorii tineri, cu rupturi care vor avea nevoie de interventie chirurgicala, perioada de reabilitare ajungand pana la 6 luni. Fotbalistii in varsta prezinta deseori modificari degenerative ale meniscului, care vor fi tratate conservator. Totusi, rupturile care restrictioneaza biomecanica articulara au indicatie chirurgicala.
Suprasolicitarea genunchiului constituie un sfert din totalul timpului pierdut, de joc sau antrenament. Intensitatea pregatirii fizice precompetitionale si sfarsitul de sezon sunt momentele de maxima suprasolicitare, tendinopatiile de cvatriceps si patelare fiind cele mai comune afectiuni. Reducerea intensitatii antrenamentului, stretchingul si contractiile musculare excentrice sunt recomandate in procesul de recuperare. Injectarile cu PRP sunt adesea folosite, dar nu au inca un beneficiu stiintific dovedit.

                                                                                                    Exemple de exercitii pentru contractie excentrica

Gamba, glezna, piciorul

Pentru a preveni fracturile de tibie, este obligatorie folosirea de aparatori in timpul meciurilor. Fracturile de tibie sunt mai rare decat acum 30 de ani, acestea sunt reduse si fixate chirurgical, cu tije de metal. Recuperarea dureaza aproximativ 6 luni. Fracturile de stres la nivelul tibiei si gleznei sunt rar intalnite la fotbalisti. Cu toate acestea, fractura anterioara de stres a tibiei are tendinta de a se consolida prost, lucru ce poate duce la fracturi in timpul sprintului si saritului. Unele cazuri au necesitat fixare cu tija centromedulara.
Glezna este una dintre cele mai afectate regiuni in fotbal, entorsele mediale, laterale si de sindesmoze fiind comune. Inversia gleznei este mecanismul care produce accidentarile gleznei laterale, incluzand si fracturile peroniere distale. Eversia combinata cu flexia plantara duce la leziuni ale ligamentului tibiofibular anterior. Eversia singura(in blocarea mingii) poate produce ruptura partiala a ligamentului deltoid. Accidentarile gleznei produc durere puternica, inflamatie si limitare a mobilitatii, iar investigatiile imagistice stabilesc diagnosticul exact. Fracturile epifizare ale juniorilor necesita o atentie deosebita deoarece pot induce tulburari ale cresterii normale. Accidentarile complexului lateral al gleznei pot produce rupturi ale ligamentelor talofibular anterior, calcaneofibular, si talofibular posterior. Aceste leziuni in combinatie cu cele ale sindesmozelor pot incetini recuperarea care variaza de la 2 la 6 saptamani. Recidiva poate fi prevenita prin exercitii de intarire musculara si exercitii de imbunatatire a proprioceptiei. Rupturile complete ale ligamentelor insotite de rupturi ale sindesmozelor impun repozitionare chirurgicala. Accidentarile complexului medial au o perioada de reabilitare mai lunga, dar au un raspuns conservator bun.
Intinderile muschilor gambei sunt in marea majoritate intalnite la jonctiunea distala a muschiului gastrocnemian cu muschiul solear. Jucatorii amatori au o predispozititie la rupturi complete de gastrocnemian, care are o perioada de refacere de 8-12 saptamani. Rupturile incomplete necesita 4-6 saptamani de reabilitare.


Ruptura de tendon achilean este adesea intalnita la amatori in jurul varstei de 40 de ani si necesita tratament chirurgical, iar revenirea dupa o astfel de accidentare nu este de probabila in mai putin de 6 luni. Tendinopatiile cronice ale  tendonului achilean sunt rare, dar foarte restrictive in abilitatea jucatorului de a se antrena si juca.
Fracturile de stres ale metatarsianului V au tendinta de vindecare inceata si au idicatie de fixare in suruburi pentru a evita nevindecarea. Cristian Chivu si-a incheiat cariera dupa multiple recidive ale unei fracturi de metatarsian.